Congresul Mondial al Tradițiilor Culinare, 13–16 martie 2014

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare

În perioada 13-16 martie a avut loc la București Congresul Mondial al Tradițiilor Culinare ce a reunit profesioniști din România, dar și din alte țări precum Croația, Malta, Mexic, Tunisia, Israel, Hong Kong etc. Printre altele, evenimentul a avut ca scop conservarea tradițiilor culinare românești.

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-01

Nu am putut fi prezenți în fiecare zi, deoarece în paralel se desfășura și Târgul de Turism al României, însă, la invitația Doamnei Marilena Stoian (Președinte fondator ANTREC România, Director Revista Vacanțe la țară) duminică am participat la câteva prezentări și am admirat (și gustat) din specialitățile aduse de oameni din diverse regiuni ale țării.

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-04

Printre alte subiecte interesante care s-au discutat, au fost prezentate Festivalurile Gastronomice ce au loc în România, împărțite în câteva mari regiuni. Am considerat că sunt utile celor ce iubesc gastronomia și produsele tradiționale românești, așa că le-am expus pe scurt în cele ce urmează:

I. Transilvania:

1. Târgul GastroPan, Brașov – cel mai mare târg de panificație, cofetărie și alimentație publică și unul dintre cele mai importante din Europa de Est.
2. Festivalul Clătitelor, Prejmer, Brasov – se organizează întotdeauna înainte de intrarea în Postul Paștelui, conform calendarului Bisericii Evanghelice. Există un întreg alai format din: trompetiști, toboșari și, bineînțeles, căruța cu soba în care se prepară delicioasele clătite.
3. Festivalul virșlilor – medieval și gastronomic la Castelul Corvinilor, jud. Hunedoara – se promovează cârnăciorii denumiți “virșli” preparați din carne de capră și de oaie, rețeta fiind neschimbată de sute de ani.
4. Festivalul “Porcului de Mangalița”, Baia Mare, Maramureș – cuprinde 3 zile de festival în care se promovează produse rezultate din carnea porcului de Mangalița (este o specie cu părul creț, cu o istorie de peste 200 de ani, se spune că această carne este aproape la fel de sănătoasă ca somonul).
5. Festivalul Stuparilor, Cernești, Maramureș – participă specialiști în creșterea albinelor și prepararea produselor apicole ce își expun specialitățile pe bază de miere, lăptișor de matcă și propolis.
6. Festivalul Internațional al Pălincii, Satu Mare – se spune că cea mai bună pălincă din lume se prepară la Satu Mare. Festivalul reunește cei mai mari pălincari din zonă.

II. Moldova:

1. Regal gastronomic la Hanul Ancuței, Tupilați, jud. Neamț – scopul principal al evenimentului este de a reînvia obiceiurile și tradițiile românești specifice hanurilor. O mulțime de gusturi, arome, obiceiuri culinare și ospitaliere, dar și meșteșuguri vor încânta turiștii.
2. Festivalul Plăcintelor, Oituz, jud. Bacău – eveniment în cadrul căruia sunt aduse plăcinte gata preparate sau se prepară pe loc cu ingrediente și ustensile proprii.

III. Muntenia:

1. Festivalul Țuicii, Coșești, jud. Argeș – festival pentru menținerea datinilor și tradițiilor unde vin mii de vizitatori să deguste cea mai bună țuică din țară, 100% naturală.
2. Festivalul “Povestea brânzei”, Rucăr, jud. Argeș – se pot degusta mai multe preparate tradiționale românești, printre care: brânza de burduf, bulz ciobănesc de Rucăr, caș, smântână și telemea cu mamaliguță etc.

IV. Oltenia:

1. Festivalul Național al Răciturilor, jud. Gorj – un eveniment gastronomic și turistic de excepție, ideal pentru pofticioși și gurmanzi, unde se poate gusta din combinația de sarmale cu piftii, ardei iute, turtă și țuică de prune.

V. Crișana:

1. Festivalul Vinului, Oradea, jud. Bihor – un eveniment de tradiție, cu 3 zile pline de distracție și muzică folclorică. Vizitatorii pot gusta must din struguri storși chiar în fața lor dar și din plăcinte tradiționale cu cartofi și varză.

VI. Banat:

1. Festivalul Papricașului și al Vinului, Buziaș, jud. Timiș – cuprinde gastro-show-uri, demonstrații de artă și cultură tradițională, spectacole muzicale, dar și un concurs gastronomic de degustare a papricașului cu decernare de premii.

VII. Bucovina:

1. Festivalul Național al Păstrăvului, Ciocănești, jud. Suceava – este singurul festival al păstrăvului din Europa. Se organizează în fiecare an, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. De-a lungul anilor realizările gastronomice au fost de mari dimensiuni: o cobză din 1000 de păstrăvi afumați; o ciorbă cu 250 l de apă, 50 kg de păstrăvi, 5 kg de morcovi, 5 kg de verdeață; o mămăligă de 40 kg.
2. Festivalul Hribului, Vama, jud. Suceava – este un eveniment prin care membrii Asociației Turistice Vama – Bucovina își promovează folclorul, produsele culinare, fructele de pădure etc. Exemple de produse ce pot fi savurate acolo: borș de hribi dres cu smântână, tocăniță de hribi cu smântână și mămăliguță, sarmale cu ciuperci de pădure, chifteluțe de bureți cu maioneză etc.

VIII. Delta Dunării – Litoral:

1. Festivalul Borșului Pescăresc, Jurilovca, jud. Tulcea – evenimentul atrage câteva mii de amatori de borș de pește ce se adună în jurul ceaunelor, lângă malul lacului, și participă la pregătirea acestuia.

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-02

A mai fost prezentat un proiect derulat de către Autoritatea Națională pentru Turism (1 mai 2012 – 31 octombrie 2013) cu titlul “The Danube Wine Route – Cultural Routes in the Middle and Lower Danube Region”. Acesta a cuprins două rute importante:
1. Roman Emperors Route (Ruta Împăraților Romani)
2. Danube Wine Route (Ruta Dunăreană a Vinului)
Idei extrase:
– proiectul a avut ca scop diversificarea ofertei turistice europene, prin dezvoltarea celor două rute culturale amintite mai sus;
– România are o istorie de 4000 de ani în domeniul agricol;
– vinurile românești sunt foarte apreciate la concursurile internaționale în Uniunea Europeană și în lume;
– există muzee ale vinului în diverse zone ale țării;
– în cadrul cramelor sunt organizate degustări cu specialiști în domeniu;
– se dorește dezvoltarea unei rute naționale a vinului, interesant nu?
– România este unul dintre statele europene cu producții de vinuri recunoscute la nivel internațional;
– din punct de vedere al suprafeței cultivate, România se află pe locul 5 în Uniunea Europeană;
– din punct de vedere al producției de struguri, România se află pe locul 5 în Uniunea Europeană;
– din punct de vedere al producției de vin, România se află pe locul 6 în Uniunea Europeană;
– la nivel mondial, România se află în primele 15 țări în ceea ce privește suprafața cultivată;
– peste 1 milion de oameni lucrează în această industrie.

Pentru tot acest proiect s-au facut mai multe activități de promovare, printre care realizarea unui clip “Danube Roman heritage and Wealth of Wine varieties”, pe care îl puteți urmări mai jos:

Doamna Marinela Stoian de la ANTREC a făcut o prezentare despre “Bunătățile tradiționale din pensiuni – atracție permanentă pentru turiștii români și străini”, ce a cuprins detalii despre:
– satul românesc – care a fost și va fi pentru totdeauna vatra tradițiilor;
– turismul rural – șansa de a duce mai departe tradițiile;
– implicarea ANTREC România în susținerea gastronomiei tradiționale;
– preparate culinare de tradiție;
– festivalurile și gastronomia;
– evenimentele organizate anual de ANTREC.

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-03

Au mai avut loc și alte prezentări interesante, însă nu mi-am propus să le detaliez pe toate aici. Important este că România are foarte multe evenimente cu potențial de a atrage și turiști străini și că la noi încă se păstrează tradiții și obiceiuri care ne definesc ca popor și cu care ne mândrim.

După toate aceste informații utile și interesante pentru cei prezenți, am fost invitați să degustăm din preparatele tradiționale aduse din diverse regiuni ale țării, care mai de care mai arătoase și mai gustoase. Eu m-am încumetat la niște sărmăluțe maramureșene și la câteva deserturi. Cel mai fotografiat produs a fost mămăliga în formă de hartă a țării, dar succes au avut și cârnații de Pleșcoi, vinetele umplute, plăcinta cu brânză, rulada cu cacao și banane, cozonacul, tortul etc. Vă las cu câteva fotografii:

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-05

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-06

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-07

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-08

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-09

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-10

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-11

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-12

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-13

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-14

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-15

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-16

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-17

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-18

Congresul-Mondial-al-Traditiilor-Culinare-19

Mai multe regăsiți pe pagina noastră de Facebook în albumul Congresul Mondial al Tradițiilor Culinare. Sper că v-am făcut și vouă poftă :D.

Lasă un comentariu

 

 

 

*