Crama Murfatlar – vizită și degustare

crama-murfatlar

În cadrul programului #Litoralulmeu am avut ocazia să vizitez Crama Murfatlar. Fiind cea mai mare cramă din România, deține peste 3000 hectare de viță de vie amplasate în jurul acesteia. Anual se produce o cantitate de aprox. 20.000.000 litri.

Cele mai folosite sunt soiurile franțuzești. Dintr-un total de 10 soiuri se obțin peste 60 de vinuri pentru piața din România.

crama-murfatlar-11

Climatul este deosebit de propice pentru cultivarea strugurilor: în Dobrogea sunt cele mai multe zile însorite pe an, iar solul este calcaros.

crama-murfatlar-16

Feteasca Neagră este soiul antic românesc pentru care cei de la Murfatlar sunt cel mai mare producător – 80 hectare – un soi renumit, cunoscut și la nivel internațional. Se spune că este de pe vremea lui Burebista.

crama-murfatlar-15

Crama a fost înființată în anul 1955, iar în 1958 au avut prima recoltă. Acum au o cotă de piață de 22% (pentru vinul roșu: 50%).

crama-murfatlar-17

Din fericire, țara noastră ocupă locul 5 în Europa la suprafața viticolă ~ 24.000 hectare.

crama-murfatlar-18

Peste 15% din cantitatea obținută se exportă ceea ce înseamnă aprox. 3.000.000 litri în peste 25 de țări. Crama Murfatlar este cel mai mare exportator de vinuri din România. De câțiva ani au reușit să intre și pe piața din China.

crama-murfatlar-03

crama-murfatlar-04

crama-murfatlar-09

Vizita noastră a fost destul de complexă. Am vizitat:
– Muzeul Vinului și al Viei – unde am găsit exponate valoroase și instrumente sau recipiente vechi (amfore) în care se depozita vinul.
– Crama propriu-zisă – unde am văzut o mulțime de butoaie foarte mari sau mai mici și echipamente noi cumpărate în 2004. Aici există două secții separate: una pentrul vinul alb și cealaltă pentru vinul rosu. A fost o senzație interesantă să ne plimbăm printre atâtea butoaie și să aflăm cum se produc vinurile dobrogene.

crama-murfatlar-01

crama-murfatlar-02

crama-murfatlar-05

crama-murfatlar-06

crama-murfatlar-07

crama-murfatlar-08

Apoi am fost conduși într-o sală pentru degustare și am aflat câteva secrete ale acesteia. Pe masă se aflau câteva elemente de neutralizare – bucăți de cașcaval, pâine sau măr, 5 pahare pentru vin și un pahar pentru apă. Ni s-a spus că trebuie să urmărim:
1. aspectul vinului – limpede, strălucitor, fără impurități;
2. culoarea
3. mirosul
4. gustul

crama-murfatlar-12

Am degustat:
1. Sec de Murfatlar – alb, aromă de flori exotice, vin proaspăt, fructuos, plăcut
2. Zestrea Muscat Ottonel – alb, aromat, floral, demidulce, foarte popular – printre cele mai vândute vinuri albe de pe piață
3. Sable Noble – rose, trend crescător în România
4. Trei Hectare Fetească Neagră – roșu, aromă specifică de baric, 2011, culoare intensă
5. Lacrima lui Ovidiu 12 ani – preferatul meu, un vin special, foarte dulce, adaos de alcool, aromă de cafea, măr copt.

crama-murfatlar-13

crama-murfatlar-14

După degustare, am mers la restaurantul cramei unde am servit câteva preparate tradiționale delicioase.

crama-murfatlar-19

crama-murfatlar-20

mancare-traditionala-crama-murfatlar-litoralulmeu

În drumul vostru către litoral, vizitați Crama Murfatlar – este un obiectiv turistic de neratat! Se fac tururi pentru grupuri (10 ron/pers) cu programare (1 h – tur; 1h + 30 min – tur și degustare).

Pentru mine chiar a fost o experiență inedită pe care sper să o repet și la alte crame din țară.

Peste 40 de ani de tradiție, culturi de viță de vie, arome deosebite, delicate, grele sau ușoare, sticle mai noi sau mai vechi bine păstrate, degustări și preparate tradiționale într-un cadru natural deosebit… toate acestea le-am descoperit la Crama Murfatlar.

crama-murfatlar-10

#Litoralulmeu a fost un eveniment organizat de Accent Travel & Events și Happy Tour alături de nebunaticul HAPPYșor

2 comments to Crama Murfatlar – vizită și degustare

Lasă un comentariu

 

 

 

*