Haideți la Târgul de Paști din Sibiu!

targul-de-pasti-din-sibiu-piata-mare

Weekend-ul viitor vom fi la Sibiu! Am fost invitați de către Fundația Austria Pro România să vizităm Târgul de Paști din Sibiu ce se va desfășura în perioada 26 aprilie – 7 mai în Piața Mare. Se anunță a fi un eveniment foarte interesant atât pentru adulți, cât și pentru copii. Sunt convinsă că Sibiul nu ne va dezamăgi nici de această dată. După ce Târgul de Crăciun a fost de un real succes și ne-a introdus în atmosfera de sărbătoare, mă aștept ca și Târgul de Paști să ne ajute să ne reamintim cu drag de tradițiile și obiceiurile specifice, de încondeiatul ouălor și obiectele artizanale din lemn.

Pe lângă casuțele de lemn cu produse tradiționale și decorațiuni ale celor 45 de expozanți din diverse orașe ale țării, în perioada târgului vor avea loc evenimente cultural-artistice și alte activități. Copiii vor fi fericiți să:
– învețe semnificația Sărbătorilor Pascale și diverse obiceiuri de Paști în cadrul programului Biblia Copiilor,
– să se urce în caruselul ce va fi amplasat în Piața Mare,
– să învețe tehnica încondeierii ouălor în Căsuța Iepurașului.

Vor avea loc activități și pentru cei mari în cadrul Olimpiadei de Paști: suflatul ouălor, rostogolirea lor, mini-golf cu ouă etc. sau se pot face plimbări prin Sibiu, iar la Centrul de Informații pentru Turiști din Piața Mare va fi găzduită o expoziție de icoane realizate de artista Lucia Nica.

targul-de-pasti-din-sibiu

Noi vom fi acolo sâmbătă și duminică (cazați la Hotel Ibis Sibiu, 27-28 aprilie) și ne vom întoarce cu informații și fotografii de la fața locului. Dacă iubiți astfel de evenimente, aveți drum prin Sibiu în perioada în care se desfășoară Târgul de Paști sau locuiți în zone apropiate și doriți să cumpărați cadouri pentru cei dragi, faceți un mic popas în Piața Mare, bucurați-vă de atmosfera de sărbătoare și gustați din preparatele delicioase pregătite cu mult drag de expozanți.

Evenimentul este organizat de Fundația Austria Pro România în parteneriat cu A1 Events și este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu. Pentru mai multe detalii accesați targuldepasti.ro.

Lasă un comentariu

 

 

 

*