Locuri din România incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO

Locuri-din-Romania-incluse-in-Patrimoniul-Mondial-UNESCO

UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization) a fost fondată la data de 16 noiembrie 1945. Organizația încurajează identificarea, protejarea și conservarea patrimoniului natural și cultural din întreaga lume, care se consideră că are o valoare reală pentru umanitate. Lista locurilor și obiectivelor turistice incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO este foarte mare și cuprinde peste 980 de proprietăți din 160 de țări.

Am observat că sunt foarte multe persoane care nu știu ce locuri din România fac parte din acest patrimoniu, așa că am decis să le listez în cele ce urmează:

Delta Dunării

• Așezări săsești cu biserici fortificate din Transilvania
1. Biertan
2. Câlnic
3. Dârjiu
4. Prejmer
5. Saschiz
6. Valea Viilor
7. Viscri

• Mănăstirea Hurezi – Mănăstirea de la Horezu

• Bisericile pictate din nordul Moldovei
1. Arbore – Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
2. Mănăstirea Humor – Biserica Adormirea Maicii Domnului
3. Moldovița – Biserica Bunei Vestiri
4. Pătrăuți – Biserica Sfintei Cruci
5. Probota – Biserica Sfântul Nicolae
6. Suceava – Biserica Sfântul Gheorghe – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou
7. Gura Humorului – Biserica Sfântul Gheorghe – Mănăstirea Voroneț
8. Sucevița – Biserica Învierii

• Orașul vechi din Sighișoara

• Bisericile de lemn din Maramureș:
1. Bârsana – Biserica Intrarea Maicii Domnului în Biserică
2. Budești – Biserica Sfântul Nicolae
3. Desești – Biserica Sfânta Parascheva
4. Ieud – Biserica Nașterea Fecioarei
5. Plopiș – Biserica Sfinții Arhangheli
6. Poienile Izei – Biserica Sfânta Paraschiva
7. Rogoz – Biserica Sfinții Arhangheli
8. Șurdești – Biserica Sfinții Arhangheli

• Fortărețele dacice din Munții Orăștie

Cu siguranță, pe unele dintre acestea deja le-ați vizitat, deci le cunoașteți. Toate merită explorate măcar o dată-n viață!

Care este următorul pe lista voastră? Dar, din cele văzute până acum, care vi s-a întipărit cel mai adânc în memorie?

Lasă un comentariu

 

 

 

*