IATA Foundation in Travel and Tourism – un curs foarte util pentru cei din industria turismului

Curs-IATA-Foundation-in-Travel-and-Tourism

În timpul Facultății de Economia Turismului Intern și Internațional pe care am absolvit-o la Universitatea Româno – Americană și despre care pot spune ca mi-a plăcut foarte mult atât din punct de vedere al materiilor studiate cât și al profesionalismului cadrelor didactice, mi s-a ivit ocazia să fac cursul IATA Foundation in Travel and Tourism (chiar în clădirea facultății), atât de util și complex pentru industria turismului. După câteva săptămâni de studiu intens în sala de clasă și altele de studiu acasă am dat examenul cu multe emoții și am obținut un punctaj foarte bun, astfel că eforturile mi-au fost răsplătite.

Citeşte mai departe → IATA Foundation in Travel and Tourism – un curs foarte util pentru cei din industria turismului

Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii

Spotlight-Festivalul-International-al-Luminii-Bucuresti-2015

Timp de câteva zile Bucureștiul și mai ales Calea Victoriei, porțiunea dintre Piața Revoluției și Piața Națiunile Unite, se îmbracă într-o multitudine de culori. În perioada 23 – 25 aprilie 2015 are loc Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii. Jocuri de lumini, iluminări arhitecturale, lasere, proiecții pe clădiri și instalații de artă încântă privirile trecătorilor. Zona devine pietonală între orele 20:30 – 00:00, astfel că vă puteți plimba în voie, deși este destul de aglomerat. Citeşte mai departe → Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii

Republica Moldova – o nouă destinație de weekend pentru turiștii români

republica-moldova

Hello dragi cititori,

Știu că nu am mai scris de mult timp pe blog și poate ați crezut că am renunțat, dar viața ni s-a schimbat într-un mod cât se poate de frumos de pe data de 24 ianuarie când am născut-o pe Simina Maria, scumpa noastră fetiță, care de atunci îmi ocupă tot timpul (recunosc că este foarte frumos, dar și foarte greu… chiar și acum când scriu aceste rânduri ea doarme la mine în brațe între două reprize de plâns din cauza colicilor). Chiar și așa, vă promit că nu voi renunța la blog cu toate că voi posta mai rar în funcție de timp. Mai am multe să vă povestesc din trecut și cu siguranță se vor adăuga noi experiențe în viitor, de data aceasta în trei.

Să ne întoarcem totuși la scopul acestui articol. Am observat că au din ce în ce mai mult succes excursiile de o zi sau două organizate de agențiile de turism. Poate datorită faptului că sunt multe persoane care nu mai dispun de banii necesari pentru o vacanță mai lungă sau pur și simplu preferă să se relaxeze în weekend descoperind locuri superbe nu foarte departe de casă.

Citeşte mai departe → Republica Moldova – o nouă destinație de weekend pentru turiștii români

Astăzi am împlinit 2 anișori!

blogdecalatorii-2ani

Acum exact 2 ani postam primul articol pe blog cu mult entuziasm și cu încredere în ceea ce va urma. Voiam de mult timp să începem să scriem pe un blog, însă probabil că perioada Sărbatorilor de Iarnă ne-a inspirat mai mult decât oricând. În opinia noastră, este cea mai frumoasă perioadă din an, deoarece orașele prind culoare și se pregătesc pentru Nașterea Domnului și Anul Nou, iar oamenii sunt mai buni și caută cadouri pentru cei dragi. Fiecare își înfrumusețează casa cu decorațiuni, luminițe și tot felul de aranjamente și pun mult suflet și nostalgie în împodobirea bradului. Așa a început și aventura noastră cu multă voioșie, culoare și speranța că ceea ce vom scrie vă va fi de ajutor atunci când călătoriți.

Citeşte mai departe → Astăzi am împlinit 2 anișori!

Impresii după SMART Up Your Travel Business

smart-up-your-travel-business

Pe 28 octombrie am fost prezentă la evenimentul organizat de Turism Market cu titlu: “Smart Up Your Travel Business” și am promis că voi reveni cu câteva idei principale care au fost discutate acolo. Totuși, sunt de părere că, este bine ca cei implicați în industria turismului să participe la astfel de întâlniri/workshop-uri pentru a afla lucruri noi și de a înțelege mai bine nevoile clienților, discutând și cu alți participanți sau speakeri și împărtășindu-și ideile și experiența.

Citeşte mai departe → Impresii după SMART Up Your Travel Business

Sozopol – o altă imagine a Bulgariei

Sozopol-o-alta-imagine-a-Bulgariei

Vă puteți imagina un orășel vechi ca Nessebar, dar mult mai liniștit și mai puțin aglomerat? Acesta este Sozopol, o altă bijuterie a Bulgariei care a început să atragă privirile turiștilor îndrăgostiți de clădirile tradiționale bulgărești și atmosfera istorică.

Citeşte mai departe → Sozopol – o altă imagine a Bulgariei

SMART Up Your Travel Business – un nou eveniment dedicat industriei turismului din România

smart-up-your-travel-business

Pe data de 28 octombrie va avea loc un nou eveniment Turism Market dedicat în special agențiilor de turism care vor să își cunoască cât mai bine clienții și să vină în întâmpinarea acestora, anticipându-le preferințele și oferindu-le pachete de servicii turistice personalizate. Evenimentul se adresează atât agențiilor de turism generaliste, a celor nișate, dar și tuturor celor din industria turismului care vor să își îmbunătățească serviciile și să își dezvolte compania.

Citeşte mai departe → SMART Up Your Travel Business – un nou eveniment dedicat industriei turismului din România