Marea Caspică este, din punct de vedere hidrologic și geografic, cel mai mare lac din lume. Bazinul nu are nicio legătură naturală cu oceanul planetar, nu este conectat prin strâmtori și nu are canale naturale de scurgere. Apa ajunge aici dintr-un areal foarte întins, dar nu se varsă mai departe în mări deschise. Acesta este un bazin endoreic, iar într-un astfel de sistem apa părăsește lacul exclusiv prin evaporare.
În prezent, nivelul apei scade constant, iar fluctuațiile ajung la pierderi de 22 de centimetri pe an. În nord, râul Volga abia mai reușește să aducă apă proaspătă. În același timp, în acest bazin din Asia Centrală și Caucaz trăiesc sturioni ale căror icre negre se vând pe piețele globale și cu 10.000 de euro pentru un kilogram. Acest contrast definește situația actuală a Mării Caspice, o întindere uriașă de apă izolată de rutele maritime internaționale și aflată în fața unei crize ecologice.
Cinci state riverane împart acest teritoriu. Federația Rusă controlează partea de nord-vest, Kazahstan are cea mai lungă coastă în nord-est, Turkmenistan ocupă întreaga graniță estică, iar în sud apele adânci sunt împărțite între Iran și Azerbaidjan. Fiecare dintre aceste țări extrage resurse naturale, pescuiește intensiv și influențează echilibrul ecologic prin politicile interne. Potrivit Jurnalulnational, statutul juridic al bazinului rămâne ambiguu, iar tratatele privind împărțirea fundului marin sunt complicate de disputele legate de aplicarea legilor mării sau a celor pentru lacuri transfrontaliere.
Suprafața apei se află la aproximativ 28 de metri sub nivelul mării. Este o depresiune masivă care a captat scurgerile a zeci de râuri din regiune. Izolarea și această altitudine negativă influențează direct clima regională. Fără această masă de apă, peisajul din Asia Centrală ar trece prin transformări termice extreme.
Dimensiunile bazinului variază de la un an la altul. Suprafața totală se situează în prezent între 371.000 și 386.000 de kilometri pătrați, în funcție de precipitații și de evaporarea din timpul verii. Chiar și la 371.000 de kilometri pătrați, întinderea rămâne uriașă. Volumul apei ajunge la aproximativ 78.200 de kilometri cubi, iar peste 40% din totalul apelor lacustre de pe suprafața Pământului este concentrat aici.
Un alt record ține de adâncime. În bazinul sudic, aproape de țărmurile iraniene, există o zonă care atinge 1.025 de metri. Această valoare plasează Marea Caspică pe locul trei în lume, după lacurile Baikal din Siberia și Tanganyika din Africa. În schimb, partea nordică este foarte plată și puțin adâncă, de multe ori de doar câțiva metri, iar fundul coboară abrupt spre sud.
Denumirea de mare vine dintr-un paradox istoric. Geologii îi confirmă statutul de lac, însă oamenii din Antichitate au văzut aici o întindere fără sfârșit, cu valuri mari și furtuni violente. De aceea, numele de mare a rămas în documente, pe hărți și în vocabularul internațional.
Compoziția chimică a apei o deosebește de un lac obișnuit. Salinitatea medie este de aproximativ 1,2%, adică în jur de o treime din salinitatea medie a oceanelor lumii. Mineralele aduse de râuri s-au acumulat timp de mii de ani, deoarece apa s-a evaporat, dar sarea a rămas. Rezultatul este o întindere de apă salmastră, nici dulce, nici complet sărată. Acest mediu hibrid a modelat flora și fauna, care s-au adaptat special la o salinitate redusă.
